Paramotor

Paramotorul îți oferă libertatea de zbor cea mai mare. Ești liber să survolezi relieful la doar câțiva metri sau să te înalți pînă la înălțimea norilor cu un echipament care încape în portbagajul unei dube și care poate fi hangarat în garajul din curte. .

Paramotor

Nefiind nevoie de un teren de decolare amenajat poți să îți alegi pista de decolare oriunde îți convine iar în caz de pană de motor aterizezi pe primul loc degajat fiind cel mai sigur mijloc de zbor motorizat.

Marea majoritate a piloților decolează cu motorul pe spate prin alergare dar există varianta în care decolarea se face de pe roți sau schiuri. Varianta din urmă este ideală pentru zborurile în tandem Chiar și persoane cu handicap locomotor au posibilitatea să experimenteze plăcerea zborului ultraușor în condiții de perfectă siguranță. Clubul nostru oferă zboruri în tandem cu motoparapanta!

Pentru persoanele care doresc să devină piloți de paramotor este recomandat ca într-o primă fază să parcurgă un curs de parapantă la liber fără motor pentru ca ulterior să facă cursul de paramotor.

În cadrul clubului oferim ture organizate pentru piloții de paramotor precum și numeroase evenimente, festivaluri și concursuri de paramotor. Printre membrii clubului avem piloți cu experiență care și-au confirmat valoarea la numeroase competiții internaționale.

Fiind un sport motorizat oferim service complet pentru paramotoare prin personal tehnic calificat.

Nivel Simturi

Doza de simturi pe care o acumulezi
practicand acest tip de activitate fie singur fie indrumat de catre un instructor fie in tandem.

Adrenalina 90%
90% Complete (success)
Aventura 89%
89% Complete
Dependenta 71%
71% Complete (warning)
Fericire 95%
95% Complete (danger)

 

Zborul în tandem cu paramotorul

 

Zborurile în tandem cu paramotorul este accesibil pentru oricine dorește să zboare. Atăt pilotul cat și pasagerul sunt așezați într-un triciclu. Decolarea se face de pe roți fiind foarte comod pentru pasager. Zborul motorizat oferă o autonomie foarte mare iar paramotorul având viteză mică permite ca pilotul să survoleze terenul la cîțiva metrii de sol. Bineînțeles în funcție de preferințele pasagerului este posibil și urcarea la înălțimi mai mari iar pentru cei amatori de senzații tari odată cu efectuarea de manevre acrobatice crește viteza odată cu adrenalina!

Rezervă un zbor în tandem

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.

1200+

Ore de zbor cu paramotorul

10

Piloti de paramotor

12

Medalii

2

Instructori

 

Școala de zbor cu paramotorul

 

Cu toate că motoparapanta seamănă foarte mult cu parapanta pentru a zbura cu acest aparat trebuie niște cunoștințe specifice. Începerea cursului pentru motoparapantă se recomandă după terminarea cursului de inițiere parapantă. Odată ce pilotul este obișnuit cu înălțimea precum și cu decolarea, aterizarea cu parapanta se poate începe pregătirea specifică zborului cu paramotorul.

Primii pași îl reprezintă exerciții pe sol cu motorul oprit pentru ca pilotul să se obișnuiască cu echipamentul după care urmează multe exerciții cu motorul pentru a controla aceleratorul care se află la mînă. Cu toate că pregătirea necesită mult efort recompensa este pe măsură. Odată ajuns în aer timpul de zbor este limitat doar de cantitatea de combustibil.


Intrebari Frecvente


Daca este realizat controlul astmului în principiu nu ar trebui să fie o contraindicație dar depinde și de tipul și gravitatea afecțiunii. Cel mai potrivit este să vă adresați la un centru medical autorizat în medicină aeronautică.
De obicei zborurile in tandem sunt de 15 min. Cu paramotorul exista posibilitatea de a zbura mai mult dar decizia va fi luata de pilot.
Discromatopsia partiala nu este o contarindicatie pentru zborul cu paramotorul. In Romania pentru a zbura cu paramotorul este necesar sa aveti certificat medical aeronautic clasa II. Pentru obtinerea acestui certificat trebuie sa va programati pentru efectuarea consultatiei la unul dintre centrele medicale autorizate Lista centrelor autorizate respectiv date de contact gasiti pe siteul autoritatii aeronautice https://www.caa.ro/ro/pages/medicina-aeronautica
Buna ziua! Pentru cursul de motoparapanta prima dată trebuie să parcurgeți modulul de începător de la cursul de parapantă. Modulul de începător durează 10 ieșiri care se desfășoară pe parcursul a două luni. Ulterior la alegere aveți posibilitatea de a face cursul de motoparapantă sau cursul de parapantă modul avansați. La modulul de începător asigurăm echipamentul specific. Restul cursurilor se fac cu echipament propriu. Dacă doriți mai multe detalii ne ezitați să ne cotactați. Ne puteți suna la numărul de telefon 0732101101. Cu stimă, Szutor Zsigmond Instructor de zbor
Greutatea maximă a pasagerilor care zboară în tandem depinde foarte mult de tipul activității și de aparatul de zbor. În general până în 90 de kg nu există nici o restricție. La pasagerii care sunt mai grei este necesar o consultare prealabilă cu piloții de tandem. În general nu este problemă dar nu toți piloții pot să zboare din motive de echipament sau de diferențe mari de dimensiuni între pilot și pasager. Din acest motiv rugămintea noastră ar fi să ne sunați înainte. Cu stimă, Szutor Zsigmond Instructor de zbor Tel 0732101101
Asa cum prevede legislatia actuală în vigoare pentru orice zbor trebuie depus plan de zbor. Conform prevederilor HG nr. 859 din 11 august 2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național conform articolului 3 (1) Zborul unei aeronave civile cu pilot la bord în spațiul aerian național se consideră autorizat dacă aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terților și: a) pentru zborul respectiv operatorul aeronavei a depus un plan de zbor IFR sau VFR, în conformitate cu reglementările specifice; sau b) aeronava este operată într-o porțiune de spațiu aerian rezervat pentru zborul respectiv, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare. Vă recomand să urmați cursurile de navigație a unei școli de zbor deoarece prevederile legislative se schimbă frecvent și fără cunoștințe minime în domeniu nu aveți cum să desfășurați aceste activități în siguranță.
Pentru a practica activitatiile de zbor este necesar ca persoana care zboara sa fie clinic sanatos. In cazul in care va stiti cu o afectiune va puteti adresa la un centru specializat de medicina aeronautica dar daca afectiunea este serioasa sansele sa obtineti certificatul medical sunt minime.
Buna ziua! Pentru toate categoriile de zbor ultrausor motorizat si nemotorizat conform legislatiei este necesar detinerea unei licente de zbor. Conditiile de obtinere a acestor licente sunt stipulate in Ordinul de Ministru 630 din 2007. Clubul Sportiv Mures Fly ofera cursuri pentru obtinerea licentei de parapanta si paramotor. In cazul in care doriti detalii nu ezitati sa ne contactati. Cu stima! Szutor Zsigmond Instructor de zbor 0732101101
Buna ziua! Cursul de paramotor costa 1200 de euro si se desfasoara in doua etape. La modulul de incepator asiguram echipament. In cazul in care sunteti interesat in luna septembrie o sa incepem un curs pentru incepatori. Daca aveti intrebari nu ezitati sa ne contactati. Cu stima, Szutor Zsigmond Instructor zbor
Buna ziua! Preturile pentru un echipament complet de paramotor sunt in jur de 5-6 mii de euro. Pentru incepatori echipamentul trebuie sa fie recomandat de un instructor. In cazl in care doriti mai multe detalii nu ezitati sa ne contactati. Cu stima, Szutor Zsigmond Instructor de zbor

URMARIȚI-NE

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare